Huawei este unul dintre liderii mondiali în furnizarea de soluții IT&C și totodată al treilea cel mai mare producator de smartphone-uri din lume, lucru ce a propulsat compania pe locul 40 în top 500 al celor mai valoroase branduri în anul 2017, conform Brand Finance.
Acest lucru înseamnă totodată că Huawei a urcat în top cu 7 poziții față de anul anterior, lucru datorat modelelor foarte populare de smartphone-uri precum P9, P9 Lite, P9 Plus și nu numai.
Anul 2016 a fost un succes, compania clasându-se pe locul 72 și în “Top 100 cele mai valoroase branduri la nivel global”, realizat de Interbrand, pe locul 50 în “Top 100 cele mai valoroase branduri la nivel mondial”, realizat de Brand Z, și primind distincția “Best Consumer Electronics Brand” în clasamentul realizat în China de către compania GfK, “Best Brands 2016”.
Cum se apropie și lansarea noilor modele din seria P10, să sperăm că acestea vor fi îndeajuns de atractive încât să mențină brandul pe același trend ascendent.