Huawei a lansat noile vârfuri de gamă Mate 10 și Mate 10 Pro

0
Huawei Mate 10 Pro

Așteptarea a luat sfârșit! Smartphone-urile Huawei Mate 10 și Mate 10 Pro au fost prezentate oficial și vin cu hardware de top, inteligență artificială și noua interfață EMUI 8.0. 

Seria Mate a adus mereu performanță superioară și tehnologie nouă, iar noile phablet-uri continuă tradiția într-un mod elegant și eficient.

Mate 10 și Mate 10 Pro integrează noul procesor Kirin 970 care aduce îmbunătățiri considerabile datorită tehnologiei AI pentru o experiență de utilizare rapidă și personalizată, dar și datorită unității de procesare neurală (NPU). În cifre noul chip sună la fel de bine: fabricație pe 10nm, procesor ARM Cortex cu 8 nuclee, GPU Mali G72 cu 12 nuclee și sistem dual ISP pentru capabilități de fotografiere inteligente.

Restul specificațiilor sunt la același nivel – Mate 10 vine cu 4GB RAM și 64GB stocare, iar Mate 10 Pro cu 4GB RAM și 64GB stocare sau 6GB RAM și 128GB stocare, ambele sunt capabile de WiFi 2.4G/5G 802.11a/b/g/n/ac, BT4.2, USB Type C și baterie de 4000mAh.

Huawei Mate 10 Pro

Noul design integrează un display Huawei FullView LCD de 5.9” cu aspect ratio 16:9 și rezoluție 2560 x 1440 pe Mate 10, și unul OLED de 6” cu aspect ratio 18:9, rezoluție 2160 x 1080 și tehnologie HDR10 pe Mate 10 Pro. Schimbările nu se opresc aici, corpul smartphone-urilor fiind deasemenea din sticlă 3D, curbate simetric pe toate laturile, oferind ergonomie și rezistență la apă și praf conform certificării IP67.

Huawei Mate 10 Pro

La capitolul foto Huawei continuă să impresioneze. Bineînțeles, este tot un parteneriat cu Leica, sistemul dual-camera fiind format dintr-un senzor color de 12MP și unul monocrom de 20MP. Stabilizarea optică a imaginii alături de apertura duală f/1.6 și tehnologia AI contribuie la rezultate foto îmbunătățite, iar noile funcții Real-Time Scene și Object Recognition selectează automat setările camerei foto în funcție de obiectul fotografiat sau mediul înconjurător.

Tot acest hardware are nevoie de o baterie pe măsură. Eficiența a fost îmbunătățită cu noul procesor, însă tot este prezentă o baterie puternică de 4000mAh cu tehnologie SuperCharge. Comportamentul utilizatorului este analizat pentru a gestiona resursele bateriei, având ca scop maximizarea autonomiei. Încărcarea rapidă se face cu 4.5V și 5A, fiind capabilă să aducă device-ul de la 1% până la 58% în 30 de minute. Perfect pentru zilele pline și pentru o utilizare fără griji.

La capitolul software lucrurile stau cum ne așteptam, adică foarte bine. Android 8.0 vine preinstalat alături de noua interfață simplificată EMUI 8.0, AI Engine pentru a profita de noul procesor, translator AI pentru traducere interactivă rapidă, precum și o funcție de proiectare pentru a putea conecta smartphone-ul la un ecran mare pentru o experiență de tip desktop.

Huawei lansează și trei accesorii noi: camera EnVizion 360 capabilă de foto 5K și clipuri video 2K la 360°, bateria externă SuperCharge cu încărcare rapidă și Smart Scale – un device ce analizează și monitorizează sănătatea utilizatorului, procentul de grăsime corporală precum și indexul de masă corporală.

Asta nu este tot, existând încă două versiuni Mate 10, și anume Mate 10 Porsche Design și Mate 10 Lite. Primul este un device premium cu design deosebit, pe când Lite-ul reprezintă o variantă accesibilă pentru cei care doresc un smartphone performant și modern.

Huawei Mate 10 Porsche Design

Huawei Mate 10 Porsche Design este bazat pe Mate 10 Pro, având exact acelasi hardware, cu excepția RAM-ului de 6GB și a spațiului de stocare întern de 256GB. Bineînțeles, are decorații Porsche Design, o ramă lucioasă și o temă exclusivă.

Huawei Mate 10 Lite

Huawei Mate 10 Lite este în schimb diferit, având 4 camere foto – două frontale și două pe spate, display cu raport 18:9 și hardware mid-range: procesor Kirin 659, 4GB RAM și 64GB memorie internă. Bateria este și ea mai mică la 3340mAh, însă tot generoasă.

Noile modele vor ajunge pe piată la finalul lunii octombrie – prima jumătate a lunii noiembrie, având următoarele prețuri estimative: 699€ pentru Mate 10, 799€ pentru Mate 10 Pro (128GB/6GB), 1395€ pentru Mate 10 Porsche Design și 369€ pentru Mate 10 Lite.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here